Înmatriculările de automobile din Germania au încheiat luna decembrie cu o creștere de 10%, ceea ce duce scăderea anuală din 2020 la sub 20%. Dacia nu a reușit să țină pasul cu majoritatea mărcilor din piață, astfel că a raportat o scădere mică și în ultima lună a anului.
Piața auto din Germania urmează tendințele de pe continent, fiind afectată de valul al doilea al pandemiei de coronavirus. Cu suficient de multe restricții, piața s-a contractat în luna noiembrie, cu 3%. Dacia a pierdut din nou teren, după ce luna trecută înregistrase o creștere.
Dacia trece prin extreme, pe cele mai mari piețe europene, ca într-o serie de dușuri scoțiene. După creșterile din România și scăderi în Franța și Spania, a venit rândul Germaniei unde marca românească a raportat o creștere masivă, de aproape 60%.
Piața de automobile din Europa a trecut printr-una dintre cele mai negre perioade din istoria sa, în aprilie, când industria a fost blocată aproape complet, atât la nivel de vânzare, prin închiderea showroom-urilor, cât și la nivel de producție, prin închiderea fabricilor. Cu toate acestea, au mai fost vândute mașini pe aproape toate piețele, iar JATO Dynamics ne spune care au fost cele mai cumpărate modele.
Renault pregătește concedierea unui număr mare de angajați la uzina din Slovenia, unde lucrează circa 3.200 de persoane, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus, potrivit unor informații confirmate de constructorul francez.
Potrivit unei analize referitoare la activitatea mai multor companii din industria auto din România, în acest moment, într-un scenariu sever, EBIDTA din industrie ar putea scădea cu până la 19 miliarde de lei, de la aproximativ 13,4 miliarde lei prognozate la -5,5 miliarde lei, ajungând în teritoriu negativ, în timp ce pierderile din vânzări s-ar putea cifra la 67 miliarde de lei.
Volkswagen Group spune că revenirea pieței din China este foarte rapidă, cu ajutorul clienților care renunță la transportul public, însă avertizează că în Europa lucrurile ar putea să nu aibă același parcurs. Compania va adapta ofertele de finanțare, pentru a stimula vânzările.
Ford România repornește astăzi uzina din Craiova, iar Dacia Renault repornește, tot astăzi, activitatea în cadrul Uzinei Mecanice și Șasiuri, respectiv Uzinei Vehicule.
Piața de autoturisme din Franța a încheiat a doua lună consecutivă de scăderi cauzate de epidemia de coronavirus, de data aceasta cu un procent și mai mare, aproape 89%. Dacia a avut o scădere și mai mare, vânzările fiind, practic, înghețate în aprilie.
Vânzările globale de autovehicule au scăzut în luna martie cu aproape 40%, ca urmare a impactului sever al pandemiei de coronavirus în aproape toate statele lumii, fiind vândute cu 3,5 milioane de vehicule mai puțin față de anul trecut.
Constructorul suedez Volvo va da afară 1.300 de angajați din sectorul administrativ, potrivit unui comunicat oficial. Compania va folosi criza coronavirus pentru a-și ajusta activitatea.
Ford România a anunțat că va reporni uzina din Craiova, pe 4 mai, cu o mulțime de măsuri de protecție a angajaților.
Skoda a început să producă din nou autovehicule la uzinele sale din Cehia, după o pauză de 40 de zile, cu măsuri specifice pentru protecția angajaților.
Constructorul de mașini sport Porsche a decis să amâne repornirea uzinelor sale, din cauza blocajelor pe lanțul de furnizori. Uzinele vor fi oprite până cel puțin pe 4 mai.
Fiat a anunțat că va reporni producția abia pe 4 mai, deși luase în calcul o eventuală restartare a unora dintre activități încă din această săptămână.
„Audi va reporni gradual producția la uzinele din Europa, în săptămânile următoare”, acesta este anunțul mărcii premium din cadrul VW Group, la scurt timp după ce marca de volum a grupului, VW, a anunțat datele exacte de redeschidere a fabricilor.
Volkswagen anunță modificarea țintelor financiare pentru acest an, ca urmare a epidemiei de coronavirus. Potrivit companiei, pandemia a avut un impact semnificativ asupra afacerilor grupului, soldat cu declinul cererii, blocajele furnizorilor și oprirea producției.
Marca Volkswagen a anunțat că va reporni producția succesiv, în uzinele sale din Europa. Primele două uzine, din Germania, sunt pregătite pentru ziua de luni, 20 aprilie, iar celelalte, din mai multe țări, vor reporni o săptămână mai târziu.
Uzina de automobile Hyundai din Cehia a reluat producția, după o pauză de trei săptămâni, cauzată de epidemia de coronavirus. Restartul fabricii s-a făcut cu două schimburi. Kia, cealaltă companie din grupul sud-coreean, a început activitatea în urmă cu o săptămână, în Slovacia.
ACAROM, asociație care cuprinde Dacia și Ford, dar și producători și furnizori de componente pentru industria auto, anunță că a format, alături de alte companii mari din industria auto, Continental, Bosch, Delphi, Star Transmission și altele, Parteneriatul Auto Român, un grup de lucru pentru a căuta soluții în actuala criză de coronavirus.
PSA Group a decis să-și consolideze situația financiară, în uriașa criză a epidemiei de coronavirus, cu un credit care dublează valoarea unei linii contractate anterior.
Renault și Volkswagen vor să impună acționarilor reducerea sau eliminarea plății dividendelor în acest an, din cauza condițiilor de piață dificile. Board-ul Renault a votat deja această decizie, în timp ce la Volkswagen informațiile nu sunt deocamdată oficiale.
Renault România va relua producția la uzina Dacia pe 21 aprilie. Anterior, grupul francez a anunțat că prelungește perioada de pauză în uzină.
BMW Group este una dintre primele companii care anunță rezultatele vânzărilor din primul trimestru, pe fondul epidemiei de coronavirus, cu o scădere de 21%, la nivel global.
Organizația Internațională a Constructorilor de Autovehicule (OICA) spune că industria auto globală își păstrează robustețea, deși a trecut printr-un an greu, 2019, iar acum se confruntă cu o criză uriașă.